FOTO: Accident la Uriu. O mașină a lovit un cap de pod

 

Un accident rutier s-a produs, luni dimineața, pe raza localității Uriu. Din primele informații se pare că o șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un cap de pod.

În urma impactului, șoferul mașinii a fost ușor rănit, însă nu a rămas încarcerat. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor, iar medicii i-au acordat primul ajutor persoanei rănite.

Șoferul era singur în mașină. Acesta este conștient, cooperant. Se asigură îngrijiri medicale la fața locului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la locul accidentului, polițiștii rutieri efectuează măsurători si dirijează circulația, care se desfășoară alternativ, pe un singur sens.

ACTUALIZARE 

”În localitatea Cristești Ciceului, comuna Uriu, un bărbat de 77 de ani din Dobric, care conducea un autorism pe direcția de mers spre Dej, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat in coliziune cu un capăt de pod. În urma accidentului, șoferul a fost rănit. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezulatatul fiind negativ”, a declarat Crina Sîrb. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: IPJ B-N