FOTO: Accident rutier pe Dealul Jelnei. O mașină a lovit o căruță, după care s-a răsturnat

Un accident rutier s-a produs în această seară pe Dealul Jelnei. Un apel înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța că în accident au fost implicate o căruță și o mașină.

Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat în coliziune cu o căruță, iar în urma impactului mașina s-a răsturnat. Două persoane, șoferul mașinii și căruțașul, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, iar medicii le-au acordat primul ajutor persoanelor implicate în accident. Din fericire, după consultul medical, s-a stabilit că șoferul nu avea leziuni, în vreme ce căruțașul s-a ales doar cu câteva zgârieturi, răni care nu îi pun viața în pericol.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.