FOTO: Apele Române Someș-Tisa derulează lucrări de întreținere a cursurilor de apă pe care le administrează

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa a demarat o serie de lucrări de întreținere a cursurilor de apă pe care le administrează.

Un obiectiv important al instituției noastre este acela de a proteja populația și obiectivele socio-economice în caz de inundații. Astfel, întreținerea cursurilor de apă și a lucrărilor hidrotehnice sunt activități pe care echipele noastre le desfășoară în mod constant. În această perioadă, angajații Sistemelor de Gospodărire a Apelor desfășoară lucrări de întreținere a covorului vegetal și de tăiere a vegetației pe digurile și acumulările din administrare, conform Programului de gospodărire a apelor”, precizează ABA Someș-Tisa.

În spațiul hidrografic Someș-Tisa există 146 lucrări de îndiguire, în lungime totală de 783,359 km.

De asemenea, ABA Someș-Tisa are în administrare 18 acumulări: 10 acumulări permanente și opt acumulări nepermanente.

În teritoriu, instituția este organizată la nivelul a cinci Sisteme de Gospodărire a Apelor, în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *