FOTO: Aproape două tone și jumătate de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Peste 180.000 de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud.

”Ieri, 22 decembrie, în urma acțiunilor și verificărilor efectuate, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat în vederea indisponibilizării și continuării cercetărilor aproximativ 2 tone și jumătate de articole pirotehnice. În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări cu privire la faptul că, un operator economic avizat, ar fi încălcat dispozițiile legale și ar fi vândut articole pirotehnice unor minori. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că administratorul, un bărbat de 33 de ani, din Sălaj, ar fi depozitat în condiții necorespunzătoare articole pirotehnice, la un punct de vânzare din Bistrița. Polițiștii au extins verificările la toate cele 3 puncte de vânzare deținute în municipiu, fiind constatate aceleași nereguli. Astfel, polițiștii au ridicat în vederea indisponibilizării întreaga cantitate deținută, respectiv peste 2.428 de kilograme (aproximativ 180.000 de bucăți) de articole pirotehnice și au întocmit dosar penal în cadrul căruia continuă cercetările în vederea documentării cauzei sub toate aspectele. Verificările pe această linie continuă și în perioada următoare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii reamintesc că vânzarea articolelor pirotehnice către persoanele cu vârste sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice nedestinate publicului larg, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la 1 an.

Polițiștii fac apel în special la părinți și îi sfătuiesc să își protejeze copiii și să nu le mai cumpere petarde sau artificii, pentru că le pot pune viața în pericol.