FOTO: Au fost finalizate lucrările la grădinița de pe strada Nicolae Bălcescu din Bistrița

gradinita balcescu bistrita

Primăria Bistrița anunță că au fost finalizate și recepționate lucrările privind reabilitarea și modernizarea grădiniței de pe strada Nicolae Bălcescu. Investiția s-a ridicat la circa 3,5 milioane de lei, lucrările fiind executate de compania Lucicor SRL.

Noua grădiniță din oraș are o capacitate de peste 200 locuri, investiția fiind realizată de Primăria municipiului Bistrița cu ajutorul fondurilor europene.

Potrivit reprezentanților administrației locale, fiecare sală de clasă din noua clădire beneficiază de cele mai moderne dotări, în vreme ce curtea este amenajată pentru activități creative cât mai diversificate.

Personalul grădiniței a început deja aranjarea sălilor, astfel încât totul să fie pregătit pentru întoarcerea copiilor după terminarea acestei perioade de criză.

Noua grădiniță are un regim de înălțime D+P+2E. La demisol a fost amenajată o sală multifuncțională, grupuri sanitare, vestiar, bibliotecă, spațiu pentru depozitare și spații administrative.

La parter au fost amenajate două săli de grădiniță, grupuri sanitare, oficiu, cabinet medical, spații administrative și o sală pentru logopedie.

La primul și cel de-al doilea etaj sunt câte patru săli de grădiniță, cu câte un grup sanitar fiecare.

2 comments

  1. Acest personaj pe nume Cristian Niculae (alias Wannabe), este de-a dreptul gretos după ce a înpânzit mai toate arterele importante ale orasului cu mash-uri uriase amplasate pe marginea drumului, cu fotografia lui ca un fel de icoană binefăcătoare pentru bistriteni. Acum se laudă pentru a nu stiu câta oară cu Grădinița de pe strada Nicolae Bălcescu, un proiect îndoielnic prin distonanța creată sub aspect arhitectonic având în vedere amplasarea clădirii respective cu două etaje care apare ca nuca in perete inghesuită intre case cu parter. Dar cel mai mare neajuns este lipsa de spatiu din jurul clădirii, care reprezintă un inconvenient functional major pentru o grădiniță care ar trebui să dispună de o curte generoasă unde să fie amenajate locuri de joacă pentru copii.

  2. Cea mai comunista gradinita.
    Unde sunt lovurile de parcare, spatiile verzi giind una din cele mai aglomerate zone