FOTO: Au început lucrările la Centrul de zi pentru persoane vârstnice de pe strada Octavian Goga

 

Lucrările privind amenajarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, pe strada Octavian Goga din municipiul Bistrița, au început. Un fost punct termic aflat într-o avansată stare de degradare va primi o cu totul altă înfățișare după ce lucrările se vor încheia. În noul centru, persoanele vârstnice din Bistrița vor avea la dispoziție un spațiu modern unde să își petreacă timpul liber și să socializeze.

Potrivit reprezentanților Primăriei Bistrița, valoarea proiectului este de aproape 3 milioane lei și acesta va fi dezvoltat pe o suprafată de 840 mp.

Centrul va avea o capacitate de 56 de locuri, iar lucrările vor dura aproximativ 14 luni. Conform administrației locale, reabilitarea și modernizarea clădirii de pe strada Octavian Goga are ca scop asigurarea unui spațiu de întâlnire și recreere pentru persoanele vârstnice. Prin realizarea acestui proiect se va asigura suportul și sprijinul necesar acestei categorii de persoane și este o alternativă de evitare a marginalizării sociale a vârstnicilor.

În noul centru se vor desfășura activități recreative, activități de informare cu privire la drepturile persoanelor vârstnice prevăzute de actele normative în vigoare, se vor organiza excursii, vizite și activități cultural-artistice.

Reprezentanții Primăriei Bistrița spun că amplasamentul centrului nu a fost ales întâmplător, întrucât acesta se află în imediata vecinătate a traseului „Linia Verde”.

Potrivit estimărilor, într-un interval de 5 ani, aproximativ 500 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani aflate în situații predispuse riscului de marginalizare socială vor fi beneficiarii direcți ai acestui proiect.

În prezent, în municipiul Bistrița, nu există un astfel de centru pentru persoanele vârstnice.

One comment

  1. Transformarea punctului termic de pe strada Octavian Goga într-un centru de zi pentru pensionari, este o necesitate. Inafară de faptul că locatia se va afla în imediata vecinătate a traseului „Linia Verde” de transport public, ea se invecinează si cu parcul de lângă Big unde se adună zilnic o multime de oameni care joacă șah și cărți si care, dupa finalizarea lucrarilor la centrul de zi, nu vor mai fi obligati își facă nevoile acasă, asa cum ironic le sugera primarul Cretu.
    Vezi: https://www.timponline.ro/cretu-cei-care-joaca-sah-si-carti-in-parcul-de-langa-big-sa-isi-faca-nevoile-acasa-daca-nu-vor-sa-plateasca/