FOTO: Au început lucrările pe Lotul 4 al DJ 172D, pe tronsonul Ilva Mică – Măgura Ilvei

Au început lucrările de reabilitare și modernizare a tronsonului de drum de la Ilva Mică la Măgura Ilvei, care face parte din traseul DJ 172D – Poarta Transilvaniei, a anunțat marți după-amiaza vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ciprian Kecskes Simionca.

Este o lucrare de amploare, care va duce la dezvoltarea zonei și va crește mobilitatea locuitorilor spre centrele urbane județene care oferă acces mai rapid la instituțiile de sănătate sau administrative ale județului”, a precizat Ciprian Kecskes Simionca.

Aceste lucrări sunt executate de asocierea dintre SC MIS GRUP SRL – lider de asociere cu SC LDP SA – asociați (vor executa lucrările de construcții) și SC DILUCA PROJECT SRL (lucrările de proiectare și asistență tehnică). Tronsonul de la Ilva Mică – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei are o lungime de 18,8 km. 

Valoarea investiției este de 50,6 milioane lei (aproximativ 10 milioane de euro)

Reamintim că președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că lucrările vor fi finalizate în vara acestui an.