FOTO: Autoturism aparținând Poliției, implicat într-un accident rutier. Primele date arată că polițistul ar fi de vină

accident ziar de bistrita

Joi dimineața, un autoturism aparținând Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud a fost implicat într-un accident rutier produs pe raza municipiului Bistrița.

Accidentul s-a produs pe strada Gării, în zona Policlinicii din Bistrița. Din primele informații, se pare că șoferul autospecialei de Poliție nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi intrat într-un autobuz.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a confirmat pentru Ziar de Bistrița evenimentul rutier, precizând că ”accidentul s-a produs în urmă cu aproximativ o jumătate de oră. E un accident fără victime. Din primele date, reiese că vinovat de producerea accidentului ar fi colegul care se afla la volanul autospecialei și care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum”. 

ACTUALIZARE

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, la volanul autospecialei de Poliție se afla un tânăr polițist, în vârstă de 24 de ani, din Bistrița.

”Șoferul aflat la volanul autospecialei de Poliție are 24 de ani și este din Bistrița. Acestea, în timp ce conducea autospeciala pe strada Gării din Bistrița, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în coliziune cu un autobuz care era oprit în stație și care era condus de un bărbat de 50 de ani din Bistrița. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Dat fiind faptul că nu au existat victime, totul se va soluționa pe cale amiabilă, ca orice alt accident fără victime”, a mai precizat Crina Sîrb.

FOTO: Facebook – Andrei Blondu