FOTO: Bărbat din Năsăud, rănit după ce căruta în care se afla a ieșit de pe drum

Duminică seara, un bărbat din Năsăud a ajuns la spital, acesta fiind rănit într-un accident produs pe raza localității Feldru.

”În această seară, pe Drumul Național 17D la ieșire din localitatea Feldru spre Ilva Mică a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un atelaj hipo. Un bărbat de 51 de ani din Năsăud a părăsit partea carosabilă cu atelajul hipo și s-a răsturnat, rezultând rănirea acestuia”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

La locul evenimentului a intervenit un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, care a acordat îngrijiri medicale bărbatului, acesta fiind ulterior transportat la spital.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Năsăud desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cauzele și modalitatea în care a avut loc evenimentul.