FOTO: Bărbat găsit în stop cardio-respirator, la Bistrița Bârgăului; medicii nu l-au putut salva

Salvatorii din Bistrița-Năsăud au fost solicitați să intervină în localitatea Bistrița Bârgăului, unde un bărbat a fost găsit în stop cardio-respirator.

Din primele informații transmise de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, persoana ar fi căzut în apă și s-ar fi înecat.

La fața locului s-au deplasat două echipaje medicale, unul SMURD de prim ajutor de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului și altul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Bărbatul are aproximativ 73 de ani și a fost găsit de echipajele medicale în stop cardiorespirator.

”La locul intervenției, echipajele medicale au găsit un bărbat de 73 ani, inconștient, scos din apa, în stop cardio-respirator. Bărbatul a fost scos din apa de către aparținători, care au început manevrele de resuscitare până au ajuns echipajele medicale. Acestea au continuat resuscitarea, dar din păcate organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor și medicul SAJ a fost nevoit să declare decesul la locul evenimentului”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au demarat cercetările și vor stabili toate împrejurările în care a decedat bărbatul.

”Astăzi, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit pentru efectuarea de cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care o persoană a decedat. Conform primelor date, un bărbat din Bistrița Bârgăului a fost găsit în albia râului Bistrița, în localitatea Bistrița Bârgăului. Din nefericire, acesta era decedat. În cauză urmează a fi dispusă necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

FOTO: SAJ Bistrița-Năsăud