FOTO: Bistrița se pregătește de sărbători. În oraș a început montarea ornamentelor festive

La Bistrița au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă! În diferite zone din oraș, inclusiv pe Pietonalul Liviu Rebreanu, au fost deja montate instalații pentru iluminatul festiv.

Față de anul trecut, când în zona centrală a orașului au fost montate decorațiuni care au creat un tunel de lumini, anul acesta administrația locală a optat pentru elemente noi – șiruri luminoase și ornamente în formă de stea, completate cu  decorațiuni care au fost amplasate pe stâlpii de iluminat public.

Ne dorim ca în fiecare an să venim cu altă soluţie, nu vrem să repetăm acelaşi decor, încercăm să-i surprindem pe oameni”, preciza primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Totodată, în zona centrală a orașului a fost amplasat un brad artificial, dar și diverse figurine precum moși, spiriduși, cadouri.

Tot în zona centrală va fi amenajată şi căsuţa lui Moş Crăciun, unde copiii se vor putea întâlni cu Moşul și vor putea să îi dea scrisori.

Elemente decorative vor fi montate și în alte zone din oraș și din localitățile aparținătoare municipiului Bistrița – Ghinda, Sigmir, Slătinița, Unirea, Viișoara și Sărata.

Vom decora şi celelalte zone din oraş, vom decora şi localităţile aparţinătoare ale municipiului Bistrița, în aşa fel încât oamenii să simtă că sunt sărbători ”, a mai spus Ioan Turc.

Potrivit primarului, ornamentele cu care orașul va fi decorat folosesc becuri LED, cu consum redus de energie.

Iluminatul festiv la Bistrița va deveni funcțional pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei. Pentru bucuria celor mici, la aprinderea luminițelor de sărbători va fi prezentă și trupa Coloricii și vor participa și animatori de la Palatul Culturii.

Tot în seara de 30 noiembrie, la Bistrița va fi inaugurat şi Târgul de Crăciun, organizat de municipalitate în parteneriat cu Asociaţia Produs în Bistriţa-Năsăud.

Anul trecut, decorațiunile din zona centrală a orașului arătau astfel:

FOTO/VIDEO: Bistrița, pregătită de sărbătoare! S-a aprins iluminatul festiv în tot orașul