FOTO: Cadouri pentru veteranii de război din Bistrița-Năsăud

Veteranii de război din Bistrița-Năsăud, care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, au primit câte un cadou cu produse tradiţionale, precum şi un drapel tricolor, în cadrul unei campanii a Ministerului Apărării Naţionale, în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”.

Marți, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și reprezentanți ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” i-au vizitat pe doi dintre veteranii de război din județ – Huzmezan Pavel și Stretea Alexandru.

”Această mică acțiune organizată cu apropierea Sărbătorilor Pascale și a Zilei Veteranilor ne dă ocazia de a le transmite eroilor pe care încă îi avem alături un gest de recunoaștere și respect. Mă bucur că am putut lua parte la această experiență, fiecare întâlnire cu veteranii noștri este, pentru mine, o întâlnire de suflet. Ascultându-le poveștile de pe front, îmi întărește gândul că dragostea de neam și țară este una dintre cele mai mari virtuţi”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

Veteranii de război nu se pot uita, căci faptele lor sunt impregnate în istoria noastră. În Bistrița-Năsăud mai sunt printre noi 16 astfel de oameni simbol, exemple de caractere puternice, admirabile, iar pe doi dintre ei i-am vizitat la inițiativa Comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, colonel Cornel-Traian Scurt. Un gest mic, în comparație cu faptele lor mari, dar un mijloc de a ne arăta recunoştinţa și prețuirea, față de lupta lor pentru patrie, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei. La 99 de ani, domnul Huzmezan Pavel și domnul Stretea Alexandru de 97 de ani, ne-au întâmpinat cu poveștile de pe front și emoția lor în glas. Este o emoție ce ne mobilizează să nu-i dezamăgim. Multă sănătate și să ne vedem cu bine și când treceți suta de ani, bravi veterani”, a transmis președintele CJ Bistrița-Năsăud.

Cei 16 veterani de război din Bistrița-Năsăud aflați în viață sunt:

  • Gancean Alexandru- 101 de ani (născut în 1920), Uriu;
  • Burzo Maftei- 101 de ani (născut în 1920), Târlișua;
  • Sorcean Simion- 100 ani (născut în 1921), Josenii Bârgăului;
  • Szekely Arpad- 100 de ani (născut în 1921), Bretea (comuna Șieu-Odorhei);
  • Gavriloaie Dumitru – 100 de ani (născut în 1921), Năsăud;
  • Huzmezan Pavel – 99 de ani ( născut în 1922), Bistrița;
  • Conea Grațian – 99 de ani (născut în 1922), Mireș (comuna Chiuza);
  • Vlad Livius – 99 de ani (născut în 1922), Șanț;
  • Moldovan Ioan – 99 de ani (născut în 1922), Sântioana (comuna Mărișelu);
  • Haicu Alexandru – 98 de ani (născut în 1923), Negrilești;
  • Sîngeorzan Domiza- 98 de ani (născut în 1923), Rebrișoara;
  • Stretea Alexandru- 97 de ani ( născut în 1924), Bistrița;
  • Vizi Ulrich Iosif – 97 de ani (născut în 1924), Viile Tecii;
  • Birișiu Ioan – 96 de ani (născut în 1925), Bistrița;
  • Păcuraru Ion – 95 de ani (născut în 1926), Bistrița;
  • Radu Ioan – 95 de ani (născut în 1926), Teaca;

În România sunt 2.610 veterani de război.