FOTO: Casă nouă pentru Direcția de Venituri din cadrul Primăriei Bistrița

ziar de bistrita taxe si impozite

Direcția de Venituri (Taxe și Impozite) din cadrul Primăriei Bistrița va funcționa începând de luni – 3 februarie – într-un nou sediu, situat la câțiva pași de vechiul sediu, tot pe strada Alexandru Odobescu.

”După clădirea nouă a Primăriei de pe strada Gheorghe Șincai, a venit rândul Direcției de Taxe și Impozite să fie mutată într-un spațiu mult mai bun și adecvat activităților sale. Pe de altă parte, acest nou sediu este binevenit și pentru cetățenii Bistriței care vor fi tratați mai bine și mai eficient de funcționarii Primăriei Bistrița. De luni, 3 februarie 2020, acest nou sediu, de pe strada Alexandru Odobescu vă așteaptă!”, a anunțat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae. 

Clădirea în care a fost mutată activitatea Direcției de Venituri a fost cumpărată de administrația locală din Bistrița încă din anul 2018, însă abia acum amenajarea acesteia s-a încheiat, iar angajații acestei direcții își vor desfășura activitatea în condiții normale.

Costurile privind cumpărarea clădirii s-au ridicat la acea vreme la 438.000 de euro, așa cum Ziar de Bistrița a mai prezentat:

Au bătut palma! Cu 438.000 de euro, Primăria Bistrița a cumpărat o clădire în care va fi mutată întreaga activitate a Direcției de Venituri!

În ceea ce privește vechiul spațiu al direcției, aici se va muta Palatul Copiilor Bistrița, care până acum a funcționat la Școala Generală numărul 4, unitate de învățământ aflată în plin proces de modernizare și reabilitare, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

One comment

  1. Balan Marius-Horea-contribuabil

    Vrem ca Primaria sa cumpere casa IOAN ZIDARUL de pe pietonal sau fosta Biblioteca Jud. de pe Garii. Sa i se dea o noua destinatie de ex; CASA SOC. CIVILE unde ong-istii, cetatenii sa isi poata exprima gandurile, ideile, proiectele si sa aiba intalniri cu oameni de afaceri, consilieri jud si municipali, sa socializeze si sa fie intrarea libera fara costuri. Democratia PARTICIPATIVA are nevoie si de anumite conditii.