FOTO: Ceremonie militară cu ocazia Zilei Veteranilor

Cu ocazia Zilei Veteranilor, eroii Armatei României, răniţi sau căzuţi la datorie în teatrele de operaţii, au fost comemoraţi în cadrul unei ceremonii militare care a avut loc la Monumentul Eroilor Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, din garnizoana Bistriţa.

La activitate au participat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae, locțiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, colonel Ioan-Marian Cristurean, reprezentanți ai structurilor Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică şi ai altor instituții județene și municipale, militari răniţi în teatrele de operaţii, familiile şi prietenii eroilor căzuţi pe timpul acţiunilor militare, cadre militare active şi în rezervă şi peste o sută de elevi ai Colegiului Tehnic Infoel.

Ceremonia militară a debutat cu acordarea onorului militar oficialităților locale şi intonarea Imnului Naţional al României, într-un cadru solemn.

După oficierea serviciului religios, toţi cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în memoria celor trei eroi ai Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, căpitanul Ţifrea Cătălin, căzut la datorie în teatrul de operaţii din Angola în anul 1998 şi sublocotenenţii post-mortem Filip Cristian Petru şi Sfecheş Marius Florin, căzuţi la datorie în Afganistan, în anul 2010.

În cuvântul său, locțiitorului comandantului marii unităţi, colonelul Ioan-Marian Cristurean, şi-a exprimat aprecierea faţă de camarazii veterani şi a prezentat semnificaţia Zilei de 11 Noiembrie – Ziua Veteranilor, evocând sacrificiul suprem al celor răniţi şi căzuţi în teatrele de operaţii: „Mă închin cu recunoştintă în faţa militarilor care au demonstrat valori eterne precum patriotismul, onoarea şi demnitatea, câştigând locuri de frunte în paginile istoriei. Au lăsat acasă părinţi, fraţi, surori, soţii şi copii, punându-şi viaţa în slujba patriei…apoi s-au întors din teatrele de operaţii la casele lor, cu durerea pierderii camarazilor scrijelită adânc pe suflet, demonstrând că dragostea de ţară se măsoară prin fapte!………Ne gândim acum şi aici şi la cei care, departe de casă şi de cei dragi, îşi îndeplinesc cu responsabilitate şi profesionalism misiunile încredinţate în cele mai fierbinţi puncte ale lumii, şi le dorim să se întoarcă cu toţii sănătoşi acasă”.

În continuare, au luat cuvântul preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, filiala Bistriţa, maior (rz.) Nicolae Paţainea şi viceprimarul municipiului Bistriţa, Cristian Niculae.

După depunerea de coroane de flori la Monumentul Eroilor Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”, garda de onoare, constituită din militari ai Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, a defilat pe acordurile Muzicii Militare a garnizoanei Bistriţa.

Sursa: Brigada 81 Mecanizată General Grigore Bălan