FOTO: Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților a ajuns la Bistrița; vizite la companiile TeraPlast, Rombat și Leoni

La invitația deputatului Lorant Sas, mai mulți membri ai Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților s-au aflat, timp de două zile, în municipiul Bistrița, prilej cu care au efectuat vizite la marii angajatori ai județului. 

Deputații au ajuns la companiile TeraPlast, Rombat și Leoni și au purtat discuții cu managementul acestor societăți cu privire la provocările cu care industria se confruntă și oportunitățile de dezvoltare.

Dincolo de “spectacolul” declarațiilor politice, mecanismul legislativ, care generează efecte asupra calității vieții tale în România, își desfășoară programul, mai puțin vizibil sau spectaculos, în cadrul Comisiilor de profil din forul legislativ național. În calitate de membru al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, și pentru că provin din sectorul industrial privat bistrițean, am invitat colegii deputați din Comisie, de la toate partidele, să schimbe, pentru două zile, sala de ședințe din Casa Poporului cu atmosfera productivă din fabricile TeraPlast, Rombat și Leoni Bistrița. Tuturor ne pasă de siguranța a mii de locuri de muncă pentru bistrițeni. Actuala criză energetică, precum și predictibilitatea fiscală, sunt preocupări importante ale managementului companiilor vizitate. Vom ține cont de tot ce am văzut și auzit în aceste zile”, a transmis deputatul Lorant Sas.

Printre deputații care au făcut parte din delegația prezentă la Bistrița s-au numărat și președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, Bende Sándor, vicepreședinții Ioan Mang, Cristina-Mădălina Prună și Ilie Toma, dar și Lorant Sas, Alexe Florin-Alexandru, Dumitru Mărculescu și Oana Ozmen.