FOTO: Compania Națională de Investiții a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor de construire a Complexului Sportiv din orasul Sângeorz – Băi. Cum va arăta?

 

 

Compania Națională de Investiții a lansat procedura de licitație publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a unui complex sportiv în orașul Sângeorz – Băi, o investiție în valoare de peste două milioane de euro, despre care ministrul Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice, Daniel Suciu, afirma că va fi una ultra modernă.

Complexul Sportiv va purta numele fotbalistului Gabi Balint, a mai anunțat, recent, ministrul Daniel Suciu. ”Există un singur nume potrivit pentru această bijuterie: Gabi Balint! Pentru tot ceea ce a făcut pentru noi și orașul nostru, merită din plin”, a declarat Daniel Suciu, la finele lunii septembrie, când la nivelul MDRAP a fost semnat ordinul privind indicatorii tehnico-economici pentru noua bază sportivă.

Aceasta va fi formată dintr-un teren de fotbal și o tribună polivalentă acoperită, cu regim de înălțime P+2E.

Complexul Sportiv va fi construit pe un teren situat pe strada Someșului din orașul Sângeorz-Băi și va avea peste 500 de locuri în tribune. Totodată vor fi amenajate vestiare și o clădire administrativă. Terenul de fotbal va fi dotat cu sistem de irigare îngropat.

Potrivit caietului de sarcini, clădirea ce va avea un regim de înălțime P+2E va fi structurată astfel:

  • La parter sunt prevăzute zone de acces, cabinete medicale prevăzute cu grupuri sanitare, vestiare, dusuri, grupuri sanitare și birouri.
  • La etajul 1 sunt prevăzute căi de acces, tribuna compartimentată în 5 sectiuni dotată cu 516 scaune rabatabile utilizate de către spectatori pentru vizionarea evenimentului sportiv și grupuri sanitare.
  • La etajul II va fi amenajată o cabină VIP – spatiu destinat oficialilor, observatorilor și presei.

Durata pentru executarea lucrărilor este de 18 luni de la data semnării contractului cu compania care va cțștiga licitația, dintre care 3 luni pentru proiectare și 15 luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.

”Noua construcție, prin structura, compartimentarea și dotările sale va asigura funcțiunile unui loc amenajat pentru desfășurarea de activități sportive, activități ce presupun un număr mare de persoane prezente”, se mai arată în caietul de sarcini.

Ofertele companiilor pot fi depuse până cel târziu la data de 4 noiembrie, valoarea estimată a contractului de achiziție publică fiind de 6,9 milioane lei.

Investiția este susținută financiar de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.