FOTO: Concert extraordinar la Palatul Culturii dedicat Centenarului naşterii Regelui Mihai

Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, Primăria Bistrița prin Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”, în parteneriat cu Clubul Monarhiștilor Bistrițeni, a organizat un concert extraordinar susținut de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Rîmbu, și Corul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, dirijat de Cornel Groza.

Evenimentul a avut loc luni seara, la Palatul Culturii din Bistrița, în deschiderea acestuia, managerul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc”, Gavril Țărmure, transmițând un mesaj.

”Este o zi specială. Aniversăm împlinirea a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României, iar municipalitatea oraşului nostru, societatea bistriţeană, Clubul Monarhiştilor din Bistriţa au dorit să marcheze acest eveniment măcar prin două puncte distincte: s-a dezvelit un bust al Regelui Mihai I în Parcul Municipal, care de săptămâna aceasta a primit și numele de Parcul Regele Mihai I al României, și prin acest concert extraordinar dedicat acestui eveniment. Este susţinut de Noua Orchestră Transilvană şi Corul Filarmonicii din Cluj, având probabil cea mai bună garnitură de solişti din momentul de faţă, iar la vioară un tânăr instrumentist excepţional, angajat al Orchestrei Filarmonice din Haga, Olanda, după ce a urmat şi cursurile de măiestrie la probabil cea mai mare orchestră simfonică din lume, la Concertgebouw din Amsterdam”, a spus Gavril Ţărmure în deschiderea evenimentului, ulterior invitându-l pe scenă pe primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

”Într-adevăr, concertul este dedicat memoriei Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, la Centenarul naşterii sale. Este ultimul eveniment dintr-o succesiune de trei, după atribuirea numelui de Regele Mihai I al României Parcului Municipal şi după dezvelirea bustului Majestăţii Sale. Am participat la un eveniment – şi mă refer la dezvelirea bustului – de o sobrietate absolută, aşa cum a fost şi Majestatea Sa. Le mulţumesc tuturor celor care au ales să fie alături noi, bistriţenilor, într-un gest fără echivoc de respect faţă de ceea ce a reprezentat Regele Mihai I al României ca monarh şi ca om. Vă asigur de faptul că am sentimentul unei datorii împlinite şi o spun pentru că ştiu că sunt în asentimentul multora dintre dumneavoastră. Cu această ocazie, poate mai mult decât în alte ocazii, m-am simţit mândru că sunt bistriţean şi că fac parte dintr-o comunitate cu tot ceea ce are ea mai bun”, a spus primarul Ioan Turc.

Alături de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Rîmbu, și Corul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, dirijat de Cornel Groza, pe scenă au putut fi urmăriți și soliștii Remus Rîmbu (vioară), soprana Diana Țugui, mezosoprana Iulia Merca, tenorul Cristian Mogoșan, bas-baritonul Cristian Hodrea (toți de la Opera Română din Cluj-Napoca). În programul evenimentului: George Enescu – Imnul Regal din Poema Română, George Enescu – Rapsodia I în la major, Romeo Rîmbu – Releflecții la preludiul în do major de Bach, Maurice Ravel – Tzigane pentru vioară și orchestră, Ludwig van Beethoven – Simfonia nr. 9.

Intrarea la concert a fost gratuită, în limita locurilor disponibile, și s-a făcut pe baza certificatului digital COVID-19.

FOTO: Palatul Culturii Bistrița