FOTO: Cum arată o stradă din Năsăud reabilitată pentru prima dată în ultimii 50 de ani

50 de ani … Atât au avut de așteptat locuitorii unei străzi din orașul Năsăud pentru ca drumul pe care circulă zilnic să fie reabilitat. 

Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin, a anunțat că ”strada Griviței din oraș a primit o înfățișare nouă, după mai bine de 50 de ani de la ultima reabilitare”.

Edilul Năsăudului a explicat și de ce nu s-au putut face aceste lucrări mai repede.

”Deoarece Năsăudul este un orășel mic, este de la sine înțeles că atât eu, cât și restul echipei din Primărie suntem conștienți de problemele pe care le avem în fiecare zonă, chiar pe fiecare strada. Din păcate, de cele mai multe ori, rezolvarea acestor probleme depinde în totalitate de resursele financiare ale comunității. După cum bine știți, fiindcă bugetul local este limitat, suntem nevoiți să gestionăm resursele cu foarte mare chibzuință pentru a putea răspunde tuturor nevoilor comunității noastre. Chiar dacă știam starea în care se află zona străzii Griviței, doar acum am reușit să alocăm fondurile necesare reabilitării pe care riveranii o așteptau de ani de zile. Am ținut să vă împărtășesc încă o dată aceste detalii deoarece este important ca fiecare năsăudean să conștientizeze că autoritățile locale au nevoie de încredere, susținere și cel mai important, răbdare, pentru a transforma orașul”, a precizat primarul Dorin Vlașin.

Mesajul său a fost însoțit de fotografii în care se poate observa necesitatea lucrărilor de reabilitare:

”Pas cu pas, întregul Năsăud, dar și localitățile componente Lușca și Liviu Rebreanu își vor schimba înfățișarea. Dar pentru asta, așa cum am spus, avem nevoie de încrederea și susținerea dumneavoastră. Și puțină răbdare”, a încheiat Dorin Vlașin.