FOTO: Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România la tenis de masă are loc la Bistrița

Pompierii din România pasionați de tenis de masă și-au dat întâlnire la Bistrița, unde se desfășoară, timp de două zile, Campionatul de tenis de masă – Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România – ediția 2022. 

Competiția, care reunește circa 60 de pompieri militari din întreaga țară, are loc în Sala Olimpică “Gheorghe Bozga” din Bistrița, în zilele de 9 și 10 noiembrie.

Deschiderea competiției sportive a avut loc miercuri dimineața, în prezența prefectului județului Bistrița – Năsăud, Mica Oprea, și a conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

Arbitrul principal al acestei competiții este profesorul Marian Filipaș din cadrul Clubului Sportiv Municipal Bistrița.

La această competiție, participă patru pompieri militari bistrițeni ce concurează la diferite categorii de vârstă.

Finalele probelor de simplu și dublu sunt programate joi, 10 noiembrie, in jurul orei 10.00, după care va avea loc festivitatea de premiere.