FOTO: Deputatul european Norica Nicolai, la Bistrița. Este primul candidat de pe lista ALDE pentru un nou mandat în Parlamentul European

Deputatul european Norica Nicolai participă, sâmbătă, la Conferința județeană de alegeri a organizației de femei a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) Bistrița- Năsăud, prilej cu care a susținut și o conferință de presă, în care a vorbit despre alegerile europarlamentare din luna mai, dar și despre cele prezidențiale, care vor avea loc în toamnă.

Norica Nicolai este primul candidat pe lista ALDE în vederea obținerii unui nou mandat în Parlamentul European și afirmă că aceste alegeri sunt extrem de importante atât pentru partidul din care face parte, cât și pentru români, deoarece România trebuie să își consolideze poziția pe care o are în Uniunea Europeană.

E foarte important ca poziția României să fie una cu drepturi depline, pentru că, îmi pare rău să o spun, dar după ce a aderat, România a continuat să se comporte ca o țară în curs de aderare. Nu și-a valorificat decât foarte puțin capacitatea de a fi a șaptea țară și ca populație și ca economie (…) Deci pentru noi, aceste alegeri sunt importante pentru a consolida prezența noastră în instituțiile europene, sunt importante și pe plan intern deoarece deși suntem într-o coaliție de guvernare am ales să avem o listă separată. Știu că asta a creat diverse speculații. Dar, așa cum am spus de la început, suntem într-o coaliție, ne valorificăm proiectele pe care le-am negociat la formarea acestei coaliții, dar în niciun caz nu vom fi un partid anexă. Avem propria noastră identitate. O vom dovedi după aceste alegeri și sper să o dovedim și în toamnă, la alegerile prezidențiale” a declarat Norica Nicolai.

În ceea ce obiectivul ALDE pentru alegerile europarlamentare, Norica Nicolai a spus că partidul și-a propus să atingă un scor cu două cifre și că, personal, și-ar dori ca ALDE să obțină 5 mandate de deputați europeni.

Norica Nicolai a vorbit și despre alegerile prezidențiale din România, care vor avea loc în toamna acestui an. În opinia deputatului european, față de alegerile europarlamentare, când ALDE a ales să meargă cu listă proprie de candidați, la alegerile prezidențiale, coaliția de guvernare PSD – ALDE ar trebui să aibă un candidat comun.

”Eu spun că în momentul de față, cea mai bună soluție, fără îndoială cea mai bună soluție pentru noi, dacă vom decide să menținem această colație și în viitor, pe următorul mandat, ar fi să avem un candidat comun. Chestiunea noastră este de profil al candidatului. Și mă uit înapoi la ultimii doi președinți. Mă uit la Traian Băsescu și mă uit la Klaus Iohannis. Amândoi, îmi pare rău să o spun, sunt profile politice precare. Deci pentru mine, definiția lui Traian Băsescu este: Bă, eu am rămas repetent la școală și uite ce am ajuns! Iertați-mă, dar a făcut carieră. Mulți cred că dacă nu învață, dacă nu au o carieră, dacă rămân repetenți la școală pot ajunge ce au ajuns. Asta e una din marile drame ale României – precaritatea profesională, care atrage și precaritatea morală. Klaus Iohannis, omul pe care eu niciodată nu l-am susținut, nici măcar la desemnare, după părerea mea nu a avut o agendă comună cu a României. Este primul președinte, nici măcar Traian Băsescu nu a făcut asta, care își pune, permanent, țara în dificultate” a mai adăugat Norica Nicolai.

În schimb, Norica Nicolai spune că își dorește ca pentru prezidențiale, candidatul să fie unul responsabil și capabil să găsească soluții la problemele cu care România se confruntă. Eurodeputatul mai este de părere că ”profilul de președinte necesar României este al lui Călin Popescu Tăriceanu. Pentru mine, acest profil este cel care, cred eu, ar trebui țării”.

În ceea ce privește actuala coaliție de guvernare, Norica Nicolai a spus că, în opinia sa, aceasta va fi ”singura din ultimii 30 de ani care va rezista până la finalul mandatului”. În schimb, despre Partidul Național Liberal, aceasta a afirmat că ”PNL, probabil, va fi al doilea partid istoric care va dispărea de pe eșichierul politic. E deci nevoie de o abordare liberală pentru România” .