FOTO: Doi motocicliști, răniți într-un accident rutier produs la Viișoara

 

 

Două persoane care circulau pe motocicletă au fost rănite și transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița după ce au fost victime ale unui accident rutier produs pe DN 17, în localitatea Viișoara.

”Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că în Viișoara, un bărbat de 41 de ani, din Telciu, care conducea un autoturism, ar fi ieșit din curtea unui depozit fără să se asigure corespunzător și a acroșat astfel o motocicletă pe care se deplasau două persoane”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, cele două persoane care se aflau pe motocicletă au fost rănite.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat două victime (care circulau cu motocicleta). Erau stabili hemodinamic și respirator, prezintau suspiciuni de fracturi. Au fost evacuați la Unitatea de Primire Urgențe SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Motociclistul, un bărbat de 59 de ani, cetățean polonez, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cazul conducătorului auto, rezultatul testării a fost de 0,29mg/l alcool în aerul expirat.

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările în cadrul dosar penal de vătămare corporală din culpă.

FOTO: IPJ B-N