FOTO: Două persoane din Ilva Mică au suferit arsuri pe mâini în timp ce încercau să stingă un incendiu

Un apel înregistrat în această după-amiază la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Ilva Mică.

În momentul în care echipajele de pompieri au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta la o bucătărie de vară și exista posibilitatea de extindere la imobilele din vecinătate.

 

Proprietarii au încercat singuri să stingă focul, însă s-au ales cu răni.  ”În urma incendiului două persoane (un bărbat de aproximativ 70 de ani și o femeie de aproximativ 50 de ani) au suferit arsuri de gradul II la membrele superioare” a precizat Cristina Răcilă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Din fericire, rănile suferite de cele două persoane sunt minore și nu le pun în pericol viața. Femeia a refuzat transportul la spital, prezentând arsuri în zona palmelor, în vreme ce bărbatul a ajuns totuși pe mâinile medicilor pentru îngrijiri specializate, întrucât prezintă arsuri atât în zona palmelor, cât și a brațelor.

Pompierii au stabilit că focul a pornit de la o afumătoare, însă a fost lichidat înainte de a se extinde la imobilele din apropiere. Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 50 metri pătrați.

FOTO: ISU B-N