FOTO: Două persoane rănite după un accident produs pe DN 17

Două persoane au fost rănite într-un accident produs vineri pe DN 17, în apropierea localității Crainimăt.

”Din primele date, în apropierea localității Crainimăt, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, cetățean german, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 25 de ani din Viile Tecii. În urma impactului, autoturismul condus de bărbat a părăsit partea carosabilă. Cei doi șoferi au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, au fost transportați la spital”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase băuturi alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să documenteze cauzele și împrejurarea în carea s-a produs evenimentul rutier.