ziardebistrita.ro Web analytics

FOTO: Două tinere din Bistrița-Năsăud au luat parte la campania "Big Build 2018" – 5 zile, 8 case | | ZIAR DE BISTRIȚA

FOTO: Două tinere din Bistrița-Năsăud au luat parte la campania ”Big Build 2018” – 5 zile, 8 case

 -  -  1285


Două tinere din Bistrița-Năsăud, voluntare în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, au luat parte la proiectul ”Big Build 2018”, derulat de Habitat for Humanity România, în colaborare cu Fundatia pentru S.M.U.R.D.

Astfel, în perioada 1 – 5 octombrie 2018, în comuna Cumpăna din judeţul Constanţa, 240 de voluntari au pus umăr de la umăr și au construit opt case pentru tot atâtea familii.

Ghidate de dorinţa de a ajuta, Ioana și Edina, s-au alăturat altor 238 de voluntari, împreună canalizându-şi energia pentru a îndeplini un vis, acela de a oferi un cămin familiilor aflate în dificultate.

Ca și anul trecut, pornind doar de la fundația casei, am reușit ca în cinci zile să facem două familii fericite. De aceasta dată, nu am mai fost singură, ci am fost insoțită de colega mea, Edina, care a facut față cu brio provocării. Am muncit, cot la cot, cu restul voluntarilor și sperăm că am fost de folos în angrenajul echipei și nu am dezamăgit. A fost o experiența frumoasă și “putin obositoare”” a declarat Ioana, la întoarcerea acasă. Ioana a participat și la ediție 2017 a acestui amplu proiect.

Cele 8 locuințe au fost construite în sistem duplex și au câte trei camere – sufragerie, două dormitoare, baie, bucătărie și un spațiu exterior. Ele sunt amplasate lângă Campusul Școlar din localitatea Cumpăna, alături de alte 16 case aflate în diferite stadii de construcție pe care Habitat for Humanity le ridică în comunitate.

FOTO: ISU B-N

0 notes
10 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.