FOTO: Elevi din județul Bistrița-Năsăud, în tabăra „Vocea mea în Europa” de la Oradea

 -  -  5576



 

În perioada 2-5 septembrie, la Oradea s-a desfășurat tabăra ”Photovoice – Vocea mea în Europa”, acțiune la care au participat 24 de tineri din 3 centre Europe Direct din România, printre aceștia numărându-se și liceeni din județul Bistrița-Năsăud.

Tinerii au avut prilejul de a se iniția în arta photovoice, de a-și dezvolta abilitățile sociale prin implicarea în activități de echipă și de a cunoaște beneficiile îmbunătățirilor aduse orașului Oradea, locația centrală a activităților propusă în acest an, oraș dezvoltat cu sprijinul fondurilor europene.

Unul dintre obiectivele principale ale școlii de vară ”Vocea mea în Europa” a vizat creșterea implicării tinerilor în procesul decizional european, prin stimularea și sprijinirea lor în dezvoltarea abilităților de comunicare, integrare socială și promovare a ideilor și valorilor în care cred.

La finalul acțiunilor din cadrul școlii de vară, tinerii au formulat o poveste din fotografii a Europei viitorului lor, privită în paralel cu realitatea din comunitățile în care trăiesc.

La această acțiune au participat tineri din centrele Europe Direct din Bistrița, Arad și București, câte 8 tineri din fiecare centru.

FOTO: Europe Direct Bistrița

5 bookmark
0 notes
301 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.