FOTO: Elevii din localitățile Dumbrăvița și Hălmăsău au așteptat nerăbdători sosirea Biblio Bus-ului – prima bibliotecă mobilă din Bistrița-Năsăud și chiar din țară

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a organizat la finele săptămânii trecute, o nouă deplasare a bibliotecii mobile în mijlocul elevilor din comunitățile greu accesibile ale județului.

Astfel, elevii de la școlile din localitățile Dumbrăvița și Hălmăsău au avut posibilitatea să împrumute cărți și chiar au așteptat cu nerăbdare sosirea Biblio Bus-ului.

„Eu mi-am ales Basme românești! Iar eu mi-am ales Călătoria cu cartea! Iar eu mi-am ales Amintiri din copilărie! Noi suntem în clasa a doua și ne place să citim. Este prima dată când vine bibliobuzul la noi și ne bucurăm foarte mult!” ne-au mărturisit David, Cristi și Andrei. Văzându-și elevii încântați de cărtile pe care le țineau în mână, profesoara lor era numai un zâmbet. „Ne bucurăm că a ajuns și la noi biblioteca, pentru că aveam de citit pentru concursul din luna iunie și chiar ne prind foarte bine aceste cărți!” a spus o elevă de la Școala Gimnazială „Theodor Cotuțiu” din Dumbrăvița pentru reprezentanții Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

Printre preferințele elevilor din cele două localități vizitate de biblioteca mobilă s-au numărat titluri precum Nuntă în cer (Mircea Eliade), Cartea cunoașterilor (C-tin von Barloewen), Talismanul norocos (Nicholas Sparks ), Cioburi de stele (Annie Kaufman), Momente și schițe (I.L.Caragiale).

Reamintim că Biblio Bus, un autovehicul transformat într-o bibliotecă de care se pot bucura toți iubitorii de lectură din județul nostru, a fost inaugurat la mijlocul lunii decembrie 2017. Astfel,  copiii, tinerii, dar și adulții din cele mai îndepărtate zone ale județului, vor avea acces la lectură prin intermediul unei biblioteci unice în România – o bibliotecă mobilă.

Biblio Bus aparține Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” și finanțarea pentru această investiție a fost asigurată din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, ridicându-se la circa 150.000 de lei.

Următoarea destinație a Biblio Bus-ului Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va fi în localitatea Cormaia.

FOTO: Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud