FOTO: Expoziţia “Grădină şi Ambianţă”, deschisă pe pietonalul Liviu Rebreanu

Începând de astăzi și până duminică, 15 aprilie, centrul municipiului găzduiește Expoziţia “Grădină şi Ambianţă” organizată de Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Primăria Bistrița.

Peste 20 de expozanţi, atât societăţi comerciale şi mici artizani, cât și producători şi comercianţi din diferite zone ale țării au adus la Bistrița o gamă largă de produse și obiecte de decor.

Expoziția, aflată la cea de-a doua ediție, a fost deschisă de președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, la eveniment luând parte inclusiv reprezentanți ai instituțiilor publice, printre care primarul orașului, Ovidiu Crețu, administratorul județului, Florin Moldovan, prefectul Ovidiu Frenț și suprefectul Ciprian Ceclan.

Vasile Bar a afirmat că expozanții care participă la eveniment sunt atât din județul Bistrița-Năsăud, cât și din județele învecinate. La rândul său, primarul Ovidiu Crețu s-a arătat mulțumit de produsele pe care le-a găsit în cadrul expoziției și chiar i-a îndemnat pe bistrițeni să o viziteze.

Sunt expuse de la produse alimentare tradiţionale, prăjituri şi ciocolată de casă, până la flori, obiecte decorative și chiar biciclete și autoturisme.

Expoziția poate fi vizitată până duminică, 15 aprilie astfel:

– Joi, 12 aprilie 2018: orele 12.00 – 19.00;

– Vineri, 13 aprilie 2018: orele 10.00 – 19.00;

– Sâmbătă, 14 aprilie 2018: orele 10.00 – 19.00;

– Duminică, 15 aprilie 2018: orele 10.00 – 16.00.

FOTO: Instituția prefectului județului Bistrița-Năsăud