FOTO: “Extremiștii “Auto! Trial Off Road Spermezeu – o competiție meseriașă!

Pe dealurile din jurul localităţii Spermezeu motoarele au fost turate la maxim iar maşinile supuse probelor pe traseuri extreme în cadrul Off road Trialului de la Spermezeu. Zeci de concurenți au încercat să demonstreze că sunt cei mai buni în manevrarea volanului pe un traseu dificil iar la final au fost răsplătiți cu premii.

Peste 500 de împătimiți ai off road-ului, concurenți sau pasionați au fost prezenți ieri la Spermezeu pe dealurile ce înconjoară comuna. Competiția a avut mai multe trasee, cu diferite grade de dificultate, special concepute pentru fiecare clasă. Motoarele au fost exploatate la maximum, iar câteva chiar au fost terminate în urma acestui concurs.

Fiecare echipaj a fost compus din pilot și co-pilot, care avea rolul de a îndruma șoferul pe traseu , de a monta troliul (unde se impunea tractarea) și de a apăsa butonul STOP cronometru, de la finalul cursei.

 

Primăria Spermezeu și Rain 4X4 s-au implicat total în acest concurs!

Narcis Andron a organizat un Trial Off Road pentru iubitorii acestui sport. Terenul a fost pus la dispoziție de administrația locală, primarul Sorin Hognogi fiind unul dintre concurenţi la Clasa Hobby unde a concurat cu o mașină Duster. Primarul din Spermezeu a concurat și cu un Mercedes G-Klasse, dar ca și co-pilot.

S-a făcut mâncare la ceaun! 

Sorin Hognogi a asigurat participanţilor o mâncare la ceaun, folosind o reţetă locală preluată de la crescătorii de animale din zonă , iar mai mulți bucătari au preparat mai multe ceaune pentru participanţi.

ACR Bistriţa prin Liu Orza si Transilvania Rally Team prin Mihai Ban au asigurat sprijin organizatoric. ACR Bistrita a avut mai multi participanţi in cadrul proiectului ACR Bistriţa Rally Team, care au luat locuri pe podium. Automobil Clubul Român a fost prezent ca autoritate sportivă naţională recunoscută de FIA, pe baza Regulamentelor emise de această federaţie, aplicate la condiţiile legislaţiei române în vigoare în domeniul sportului.

Cei mai buni, la fiecare categorie au primit diplome , medalii , cupe si premii în valoare de 2.500 euro.

Clasa Hobby

1.Romonti Daniel – Iustian Emil Alexandru(ACR)
2.Pal Ovidiu – Colceriu Marius
3.Moldovan Abel – Moldovan Samoil.

Atv-Quad

1.Lechințan Kevin
2.Moldovan Iacob
3.Ciui Simion.

Standard A
1.Uifelean Neluțu – Uifelean Filip
2.Mureșan Sorin – Bălan Bogdan
3.Ani Ilie – Ani Marinel.

Standard B
1.Mircea Vasile – Belitu Alin
2.Nedelea Nicolae – Sabadîș Paul
3.Vlad Ioan – Țărmure Liviu.

Open
1.Galben Grigore -Trișcă Dumitru
2.Buzilă Ionuț(ACR) – Spermezan Ilie(ACR)
3.Sîngeorzan Adrian – Sîngeorzan Isabela