FOTO: Femeie rănită după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un copac și s-a răsturnat, la Braniștea

O femeie a fost implicată, luni dimineața, într-un accident rutier produs în localitatea Braniștea. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

”În această dimineață, pe Drumul Județean 172F, pe raza localității Braniștea, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele date, o femeie de 33 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu un copac, după care s-a răsturnat”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Conducătoarea auto a fost rănită. Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral minor și durere în zona lombară, fiind transportată la spital pentru investigații medicale amănunțite.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Beclean.

FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud