FOTO: Galeria comercială Bistrița Retail Park, investiție de 9 milioane de euro, finalizată

Element Development, companie cu capital integral românesc, a finalizat lucrările de construcție pentru galeria comercială Bistrița Retail Park din Calea Moldovei 13A, o investiție de 9 milioane de euro.

”Carrefour Market, Churreria Julia, Noodle Pack și Salad Box au inaugurat deja noile magazine, iar JYSK va deschide pe 31 mai. Celelalte branduri vor deschide magazinele în următoarea perioadă, pe măsura ce se vor finaliza lucrările de amenajare” informează investitorii.

Noul proiect comercial din centrul orașului Bistrița în suprafață totală de 7.850 mp vine cu o ofertă atractivă pentru toți bistrițenii: super-market (Carrefour Market), articole sportive (Decathlon & Sportisimo), mobilă și articole pentru casă (JYSK, Lem’s, Top Shop), restaurante (Chureria Julia, Noodle Pack, Salad Box și Spartan) magazin de jucării – Dinoland, drogherie & farmacie – Help Net, casă de schimb valutar – Money Chest, pet-shop – Zoo Center și sală de jocuri de noroc – Metropolis.

”Lucrările de construcție pentru Bistrița Retail Park au durat un an de zile iar dezvoltarea întregului proiect a presupus o investiție totală de 9 milioane de EURO, o infuzie importantă de capital în economia locală” informează compania Element Development.

Dezvoltatorul proiectului este compania Element Development, înființată de omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, cunoscut în piață pentru vânzarea firmei Eurisko către CB Richard Ellis și proiecte precum The Bridge sau HQ Victoriei din București. Antreprenorul general al Bistrița Retail Park a fost compania locală Campeador, iar societatea Vitalis s-a ocupat de supervizarea lucrărilor de construcție în calitate de Project Manager. CBRE a fost agentul exclusiv pentru închirierea spațiilor comerciale. Proiectul a fost finanțat de către Garanti Bank.

Mai multe informații sunt disponibile și pe pagina oficială www.bistritaretailpark.ro