FOTO: Grav accident pe strada Libertății. O persoană a rămas blocată în mașină

 

 

Un grav accident rutier a avut loc miercuri după-amiaza, pe strada Libertăţii din municipiul Bistriţa.

Din primele informații rezultă că evenimentul rutier s-a produs după ce șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un gard. Accidentul s-a petrecut în zona benzinăriei OMV.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în urma impactului o persoană a rămas blocată în mașină. La fața locului au fost direcționate două echipaje de intervenție, unul de descarcerare și un echipaj SMURD de prim ajutor.

Echipajul de descarcerare a reușit să extragă victima din autoturism. Aceasta a fost predată echipajului medical, care i-a acordat primul ajutor și a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate.

La locul accidentului se efectuează cercetări pentru a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

ACTUALIZARE

”Conform primelor date, un tânăr de 26 de ani, din Viisoara, a pierdut controlul directiei de deplasare și a intrat in coliziune cu o autoutilitară parcată regulamentar, în afara părții carosabile, după care a ricoșat într-un gard din beton. În urma accidentului, bărbatul de 26 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital”,  declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii Biroului Rutier au stabilit faptul ca nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta nu a putut fi testat cu apartul etilotest, i se vor recolta mostre biologice care vor stabili dacă a consumat alcool.

Cercetările continuă de către Biroul Rutier.

FOTO: IPJ B-N