FOTO: Grav accident rutier la Josenii Bîrgăului. Un polițist și-a pierdut viața

accident bistrita
FOTO: Facebook - Radu Sîrbu (Mesagerul de Bistrița-Năsăud)

Un tânăr de doar 22 de ani, angajat în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, și-a pierdut viața după ce a fost implicat într-un grav accident rutier. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri pe DN 17, pe raza localității Josenii Bârgăului. 

”Conform primelor date, tânărul de 22 de ani, din Bistrița, conducea un autoturism pe direcția Vatra Dornei – Bistrița, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autobuz care circula din sens opus și care era condus de un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Bistrița Bârgăului”, a declarat Crina Sîrb, purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Tânărul a rămas încarcerat în autoturism, pentru extragerea acestuia fiind nevoie de un echipaj de descarcerare.

În momentul în care a fost extrasă din autoturism, victima se afla stop cardio respirator. Echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă a început imediat protocolul de resuscitare, însă, fără succes. ”Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, victima a fost declarată decedată la fața locului”, a precizat Cristina Răcilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

În autobuzul implicat în accident se aflau 40 de persoane, dar niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment.

Tânărul care și-a pierdut viața a fost angajat al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, instituție care își exprimă regretul și transmite condoleanțe familiei greu-încercată.

Dumnezeu să îl odihnească!

FOTO: Facebook – Radu Sîrbu (Mesagerul de Bistrița-Năsăud)