FOTO: Incendiu la Rodna; pompierii cred că focul ar fi fost pus intenționat

Pompierii din Bistrița-Năsăud au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe raza localității Rodna. În urma cercetărilor, pompierii au stabilit că focul ar fi fost pus intenționat.

La fața locului au acționat pompierii de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi și cei din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Rodna.

Incendiul a fost lichidat de pompierii militari și voluntari aseară, în timpul nopții, după aproximativ o oră și jumătate de la momentul apelului pe numărul unic de urgență.

Pompierii au stabilit că focul ar fi fost pus intenționat.

”Astăzi, pe timpul zilei, în urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit ca evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea unei surse de aprindere pentru a genera incendiul – acțiune intenționată”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Incendiul a afectat aproximativ 70 – 80 mp din acoperișul imobilului care nu era locuit. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.