FOTO: Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, la ora bilanțului

Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și-a prezentat, vineri, bilanțul activității pe anul trecut, evenimentul desfășurând-se într-un cadru festiv, la Centrul Cultural Dacia din municipiu.

Alături de conducerea IPJ B-N și de polițiștii bistrițeni, în aceste momente, s-a aflat și chestorul general Ioan Buda, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, care le-a oferit câteva sfaturi utile celor prezenți în sală, explicându-le că orice cetățean își dorește să se simtă în siguranță în momentul în care iese din casă și că polițiștii sunt în slujba cetățeanului, iar comportamentul lor este extrem de important, precizând, totodată, că excesul de zel nu își are locul în relația cu cetățenii.

”Comportamentul zilnic cu cetăţeanul este extrem de important. În funcţie de asta vom reuşi să creştem sau să descreştem  gradul de încredere al cetăţeanului în Poliţie. Excesul de zel nu are sens. Un om se poate impune printr-o chestie foarte simplă: să fie bine pregătit profesional, să aibă un comportament adecvat, să se respecte pe el ca individ şi pe urmă pe ceilalţi, chiar dacă trebuie să intervină şi autoritar şi legal” a spus chestorul general Ioan Buda, șeful IGPR, care deși este născut în județul Maramureș, locuiește în comuna Bața din Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la eveniment au luat parte și prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, dar și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud , Emil Radu Moldovan, alături de alte oficialități locale.

„Ca în fiecare an, venim să asistăm la prezentarea bilanțului activității anului anterior și mă bucură și vă felicit pentru faptul că rata infracționalității este în scădere. Avem, după cum se știe deja, o colaborare interinstituțională foarte bună. O felicit pe dna subinspector Mihaela Schreiner pentrul proiectul ”STOP Bullyingului în școli” pentru că ceea ce dumneavoastră întâmpinați ca și probleme pleacă de undeva de la vârste fragede, de la copiii și elevii care trebuie să înțeleagă că există și drumul drept și că acela este mult mai frumos, mai sigur și fără pericole decât atunci când putem să deviem. Vă sprijinim și în acest an și este foarte important ca și în acest an să comunicăm la fel de bine, chiar dacă uneori procedurile sunt câteodată mai restrictive pe comunicare, dar ne-am asumat acest lucru … Aveți un rol foarte important în comunitatea noastră, aveți și acest statut dublu de militar și de funcționar public care înseamnă atribuții în plus pentru că și natura muncii este una cu specific și cu grad ridicat de risc. Mă bucur că în anul trecut s-a consolidat și echipa de conducere a inspectoratului care sper să se definitiveze, este o echipă foarte bună care a demonstrat acest lucru și prin ceea ce au prezentat astăzi” a declarat prefectul Ovidiu Victor Frenț.

Potrivit raportului prezentat de IPJ B-N, ”județul Bistrița-Năsăud este, în continuare, un judeţ sigur”. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a avut o contribuţie majoră la asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, fiind un factor important de securitate şi stabilitate, cu o contribuţie semnificativă la scăderea şi menţinerea sub control a fenomenului infracţional” se arată în bilanțul activității pe anul 2018.

 

Astfel, pentru asigurarea unor servicii de calitate, în anul 2018, principalele obiective ale polițiștilor bistrițeni au fost:

  • creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei;
  • protejarea patrimoniului;
  • siguranţa stradală;
  • siguranţa rutieră;
  • prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
  • asigurarea climatului de legalitate mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor în domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Printre obiectivele pentru anul 2019 se numără și accesarea fondurilor nerambursabile pentru întărirea capacităţii operaţionale a poliţiei, implementarea de campanii pentru reducerea riscului de victimizare a populaţiei şi a prevenirii comiterii de infracţiuni, precum şi intensificarea parteneriatului cu societatea civilă şi autorităţile locale, în vederea creşterii siguranţei cetăţeanului.

FOTO: Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud







Caricatură

Ziar de Bistrita