FOTO: Intervenție dificilă a salvamontiștilor bistrițeni. Un turist maghiar s-a rătăcit în Munții Rodnei

 

 

Intervenție dificilă a echipelor Serviciului Salvamont Bistrița-Năsăud. În noaptea de miercuri spre joi s-a anunțat că un turist de origine maghiară s-a rătăcit în Munții Rodnei, fiind solicitată intervenție specializată pentru localizarea acestuia.

Salvamontiștii bistrițeni s-au mobilizat și au început căutările, însă intervenția a fost sistată dat fiind faptul că vremea era nefavorabilă, fiind înregistrată ploaie și ceață.

Serviciul Public Județean Salvamont Bistrița-Năsăud anunță că vor fi reluate căutările pe parcursul zilei de joi.

ACTUALIZARE

Potrivit șefului Serviciului Public Salvamont Bistrița-Năsăud, Mircea Baciu, apelul inițial a fost făcut către Serviciul Salvamont Borșa, din județul Maramureș, semnalându-se faptul că două persoane care făceau parte dintr-un grup au dispărut.

Salvamontiștii maramureșeni au început operațiunile de căutare, aceștia solicitând și ajutorul colegilor din județul Bistrița-Năsăud, întrucât unul dintre cei doi turiști dispăruți, un bărbat de 57 de ani, a reușit să ajungă în Valea Vinului, la Rodna. Acesta a fost găsit în stare bună de echipele de intervenție, care însă au pornit în căutarea celei de-a doua persoană dispărută, un bărbat în vârstă de circa 75 de ani.

Alături de salvamontiști, la acțiunile de căutare au luat parte și rangeri ai Parcului Național Munții Rodnei, precum și jandarmi montani.

Căutările s-au desfășurat pe parcursul nopții de miercuri spre joi, până în jurul orei 04:00, când din cauza condițiilor meteorologice dificile, ceață și ploaie măruntă, echipele de căutări s-au retras.

În această dimineață, salvamontiștii, rangerii și jandarmii montani s-au mobilizat din nou și au reluat căutările, fiind organizate trei echipe care acționează în zone diferite ale Munților Rodnei.

FOTO: Salvamont Bistrița-Năsăud