Ultimele noutati

FOTO: Jandarmii bistriţeni – Moş Crăciun pentru familia cu cinci copii din Jelna căreia i-a ars casa în luna mai

În pragul sărbătorilor de iarnă, jandarmii bistriţeni au fost mesagerii lui Moş Crăciun pentru şapte suflete care în luna mai a acestui an, în urma unui incendiu, au rămas fără casă. La vederea jandarmilor copiii s-au bucurat nespus şi nu s-au mai dezlipit de aceştia câteva minute bune. Familia a fost sprijinită atât cu bucate specifice Crăciunului, dar şi cu o sumă consistentă de bani. Acest sprijin a fost posibil datorită implicării voluntare a jandarmilor care au dorit să aducă un zâmbet pe faţa celor cinci copii.

Maria, Ioan Roberto, David şi Andrei alături de cei doi părinţi au suferit cumplit în luna mai când au rămas fără acoperiş deasupra capului. Din fericire mai mulţi oameni inimoşi i-au sprijinit refăcându-le locuinţa. Cu toate acestea însă, pentru a finaliza lucrările au făcut două împrumuturi la bănci, (pentru izolarea şi vopsirea exteriorului casei).

Chiar dacă pare greu de crezut, nu există sistem de încălzire a întregii case, baia nu este gata iar pentru a o utila în totalitate, familia mai are nevoie de bani. Doar două camere pot fi încălzite în sezonul rece deoarece doar acolo sunt instalate sobe pe lemne.

Trebuie menţionat că mama copiilor este bolnavă şi ar avea nevoie de o intervenţie de specialitate pentru afecţiunea de care suferă, iar tatăl acestora îşi petrece zilele într-un scaun cu rotile, fiind imobilizat. Acesta suferă enorm că nu poate oferi sprijin fizic familiei, la această casă fiind nevoie încă de multă muncă. Totuşi este recunoscător pentru tot sprijinul pe care comunitatea şi unii oameni i l-au acordat din luna mai şi până în prezent.

Sursa: Jandarmeria Bistrița







Caricatură

Ziar de Bistrita