FOTO: La Dumitra, un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod

Un apel înregistrat la numărul unic de urgențe 112 anunța, în această dimineață, producerea unui accident rutier în localitatea Dumitra.

Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a lovit cu mașina un cap de pod. În autoturism, pe lângă șofer se mai afla și un pasager.

La fața locului, pentru a acorda îngrijiri medicale celor două persoane care se aflau în autoturism, au intervenit două echipaje, unul din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și unul SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. ”Echipajele medicale au intervenit în localitatea Dumitra, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Din fericire, cei doi pasageri din autoturismul avariat nu au suferit leziuni majore” precizează reprezentanții  Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

De asemenea, și polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la locul producerii accidentului, efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier. Din primele informații, se pare că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului.

FOTO: Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud