FOTO: Lucrările la drumul care leagă Satu Nou de Cușma avansează

Lucrările de modernizare a drumului județean care leagă Satu Nou de Cușma (DJ172G) sunt în plină desfășurare, informează președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a efectuat o vizită pe șantier. Potrivit șefului administrației județene, la finalul acestor lucrări, accesul spre zona turistică Dealul Negru va fi mai facil.

”Maraton de lucrări și pe drumul județean care leagă Satu Nou de Cușma (DJ172G). O investiție realizată prin fonduri europene care vizează și rigole ranforsate și de acostament, lucrări de consolidare cu ziduri de sprijin și fundații. O lucrare făcută ca la carte, care odată finalizată va avea o garanție de 6 ani jumătate. Continuăm munca pe toate șantierele deschise și pregătim proiecte importante pentru perioada următoare”, a transmis președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, printr-o postare pe o rețea de socializare.

Tronsonul de la Satu Nou la Cușma al DJ 172G are o lungime de circa 6,7 km, investiția totală ridicându-se la aproximativ 3,5 milioane euro. Sursa de finanţare a lucrărilor este Programul Operațional Regional 2014-2020.

Contractul pentru acest tronson de drum, semnat în luna august a anului 2020, a fost adjudecat de asocierea dintre SC TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT SRL (lider de asociere- lucrările de execuție) și SC SOMEȘ TOP GRUP SRL (asociat – servicii de proiectare și asistență tehnică). Durata contractului este de 28 luni.