FOTO: Lucrările privind modernizarea căminului cultural din Cristeştii Ciceului au fost recepționate de Compania Națională de Investiții

Compania Naţională de Investiţii (CNI), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a recepţionat, săptămâna trecută, şase obiective de investiţii: cinci aşezăminte culturale, care au fost predate către beneficiari, şi un sector de drum comunal afectat de inundaţii. Printre căminele culturale recepționate se numără și un obiectiv din județul Bistrița-Năsăud.

În cazul celor cinci aşezăminte culturale, scopul principal a fost acela de a susţine activităţile socio-culturale la nivelul comunităţilor locale, contribuind la transmiterea elementelor tradiţionale către generaţiile viitoare. Cele cinci obiective sunt situate în comuna Uriu – sat Cristeştii Ciceului (jud. Bistriţa – Năsăud – FOTO), sat Valea Loznei – comuna Lozna (jud. Sălaj), comuna Criciova (jud. Timiş), sat Benia – comuna Moldova Suliţa (jud. Suceava) și comuna Zvoriştea (jud. Suceava).

Proiectele celor cinci aşezăminte culturale au fost de diferite tipuri, în funcţie de recomandările bazate pe studii specifice. Aşadar, dată fiind importanţa acordată valorificării tradiţiilor bistriţene, proiectul centrului cultural şi muzeistic din comuna Uriu a prevăzut construirea unui aşezământ cultural care să confere condiţiile necesare susţinerii activităţilor socio-culturale la nivelul comunei. La aşezămintele culturale din judeţele Sălaj şi Timiş au fost executate lucrări de reabilitare, modernizare şi dotare, iar la cele din judeţul Suceava au fost realizate în plus şi lucrări de extindere.

În general, intervenţia CNI a presupus realizarea unor lucrări de consolidare, refacerea sau înlocuirea elementelor structurale degradate, intervenţii la nivelul finisajelor interioare şi exterioare, reamenajarea trotuarelor perimetrale clădirilor, intervenţii la nivelul instalaţiilor (electrice, termice, sanitare şi de protecţie la incendiu), precum şi asigurarea utilităţilor, dotărilor şi echipamentelor necesare.

În ceea ce priveşte reabilitarea drumului comunal din localităţile Cărbunari şi Ştinăpari (jud. Caraş Severin), aceasta a avut drept scop redarea în circulaţie a sectoarelor care au fost afectate de fenomene meteorologice, astfel încât traficul să se poată derula normal şi să fie asigurată siguranţa în exploatare. Astfel, conform studiilor specifice, a fost necesară aplicarea unor măsuri de urgenţă pentru punerea în siguranţă şi consolidarea străzilor. Prin intervenţia CNI, au fost evitate situaţiile în care apele pluviale ar fi putut bloca accesul cetăţenilor, prin dirjarea şi evacuarea corectă a acestora.

În urma lucrărilor executate de CNI, obiectivele de investiţii contribuie considerabil la îmbunătăţirea calităţii vieţii socio-culturale a românilor.

Valoarea totală a contractelor aferente celor şase obiective a fost de peste 6,3 milioane de lei cu TVA.

Finanţarea s-a asigurat, în condiţiile legii, de către MDRAP prin CNI S.A., în limita fondurilor alocate anual pentru Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social.

FOTO: CNI SA