FOTO: Mașină intrată într-un cap de pod, la Uriu

Un bărbat a fost rănit, duminică dimineața, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier produs în localitatea Uriu.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu un cap de pod.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Stația de Pompieri Beclean, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

”Echipajele de pompieri au găsit două persoane implicate în accident, ieșite pe cont propriu din mașină. Un bărbat în vârstă de aproximativ 39 de ani a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD și stabilizat, ulterior fiind transferat cu un echipaj de Ambulanță la CPU Beclean. Victima era conștientă, prezenta traumatisme cranian și facial și la nivelul membrelor inferioare. Cealaltă persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital. Pompierii militari au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor, respectiv deconectarea bornelor de la acumulator”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *