FOTO: Meșterul cojocar Nicolae Bacea din Tureac a primit titlul onorific ”Tezaur Uman Viu”

Meșterul cojocar Nicolae Bacea din Tureac a primit titlul onorific ”Tezaur Uman Viu al României”, ediția 2022.

Evenimentul în cadrul căruia meșterului Nicolae Bacea i-a fost înmânat titlul a avut loc duminică, 11 septembrie, la Biserica Ortodoxă ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Tureac.

În acest moment important din viața sa, i-au fost alături familia și consătenii, dar printre participanți s-au numărat și oficialități locale și județene, precum  și reprezentanți ai Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, instituție care, prin Biroul de Cercetare și Promovare a Culturii Tradiționale, a întocmit dosarul de candidatură pentru acordarea acestui titlu.

Meșterul popular Nicolae Bacea este un renumit și apreciat cojocar de pe Valea Bârgăului, care lucrează în această meserie de peste 65 de ani. Îi place să creadă că însemnele numelui său de pe pieptare sau cojoace BN, adică Bacea Nicolae, poate fi înțeles și ca o prescurtare a denumirii județului în care s-a născut și a muncit toată viața sa, respectiv Bistrița-Năsăud.

Potrivit șefului Biroului Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, etnolog prof. Emilia Ometiţă, Nicolae Bacea este tatăl a opt copii, care au fost învățați, rând pe rând, tainele acestui meșteșug tradițional, fiind răsplătiți pe măsura muncii lor în realizarea diferitelor modele de cusături populare pe piele, care mai apoi împodobeau pieptarele și cojoacele ce purtau marca Nicolae Bacea. De asemenea, soția sa coase cu mărgele costume populare și curele. Alături de copiii săi, Nicolae Bacea a participat la numeroase ediții ale Olimpiadei Naționale în domeniul „Meșteșuguri artistice tradiționale”, de fiecare dată făcându-se remarcați prin talentul și hărnicia lor, mereu numărându-se printre laureați.

Nicolae Bacea este cea de-a patra persoană din județul Bistrița-Năsăud care deține titlu ”Tezaur Uman Viu”.