FOTO: Ministrul Sănătății: ”Investiția pe Anestezie și Terapie Intensivă de la Bistrița o pot compara cu spitalele mari din străinătate!”

 -  -  91213



 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a efectuat luni, o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, unitate medicală căreia ministerul i-a alocat, recent, aproximativ două milioane de euro pentru continuarea lucrărilor din cadrul proiectului privind modernizarea, extinderea și dotarea Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).

După ce a efectuat o vizită la unitatea medicală și a verificat stadiul lucrărilor, ministrul a susținut o conferință de presă alături de reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

”Investiția pe ATI este un proiect care mie îmi place foarte mult și am putut să văd, acum, în faza de construcție, o terapie intensivă pe care o pot compara cu spitalele mari din străinătate și îmi asum ceea ce spun. Atât la nivel de dotare, cât și la nivel de spațializare ca să spun așa. Voi reveni peste câteva luni la inaugurarea secției”, a spus ministrul Sorina Pintea.

Potrivit președintelui CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, lucrările la Secția de Terapie Intensivă se vor încheia într-un termen relativ rapid, de doar 12 luni.

M-am bucurat să aud de la constructor că va face toate eforturile necesare ca până la sfârșitul lunii iunie ea să fie funcțională. (…) Am dat drumul investiției în vara-toamna anului trecut și arătăm că, într-un termen de 12 luni, o investiție de peste 4 milioane de euro, nu simplă, va fi finalizată și pusă în funcțiune. În noua Secție ATI vom avea o zonă specială pentru arși, pentru a fi stabilizați și tratați înainte de a fi transferați în clinicile de specialitate, pentru că sunt situații în care se întâmplă accidente și este o perioadă până când pacienții pot fi primiți la clinicile de specialitate. Deci în noua secție ATI va fi o rezervă specială, cu baie specială pentru cei care ajung în astfel de situații”, a declarat Emil Radu Moldovan.

Valoarea totală a investiției de la secția ATI este de aproximativ 14 milioane de lei, din care cofinanțarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud este de 10%.

Proiectul de extindere a Secției ATI prevede că suprafața secției va creste de la 284 de mp la 710 mp. De asemenea, cele 20 de paturi vor fi dotate cu tehnică medicală menită să mențină funcțiile vitale ale pacienților. În plus, toate suprafețele cu care vor intra în contact pacienții și aparținătorii vor fi făcute din materiale bactericide, care se autodezinfectează. Comparativ cu materialele clasice, numărul de bacterii și microorganisme de pe suprafețe va fi de 100.000 de ori mai mic. Lucrările în cadrul acestui amplu proiect sunt executate de compania SC Depisto Star SRL din Gheorgheni.

În ceea ce privește investițiile privind modernizarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, președintele CJ, Emil Radu Moldovan, a precizat că acestea se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro și, în plus, alte proiecte sunt în derulare.

”Proiectele pe care le avem în momentul de față în derulare și pentru care este asigurată finanțarea, mai exact reabilitarea termică și modernizarea secției externe de pe strada . Alba Iulia, secției externe de pe strada Ghinzii, extinderea, reabilitarea și modernizarea UPU – de la 300 de mp la 1.300 mp, un proiect de 3 milioane de euro, care va avea o finanțare tripartită (fonduri europene, Ministerul Sănătății și bugetul propriu al CJ B-N), heliportul care va fi finanțat integral de la CJ, sunt proiecte de peste 10 milioane de euro. Mai avem un proiect foarte important, pentru care studiile sunt aproape de final, cu actualizări, cu manoperă. este cel privind Centrul Județean de Radioterapie”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. 

9 bookmark
0 notes
938 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.