FOTO: Misiune dificilă a pompierilor pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Josenii Bârgăului

Misiune dificilă a pompierilor pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit miercuri după-amiaza într-o gospodărie din localitatea Josenii Bârgăului. Intervenția a durat circa 5 ore. 

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, incendiul a izbucnit la o anexă gospodărească, dar exista posibilitatea de a se extinde și la o casă.

La fața locului au fost direcționate trei echipaje de pompieri de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului și de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijinul echipajelor au intervenit și pompierii voluntari din localitate.

”Aproape 5 ore au lucrat pompierii militari pentru lichidarea incendiului izbucnit la o gospodărie situată pe un drum secundar, la aproape 3 km de calea principala de acces. Din fericire, nu au fost înregistrate victime și casa de locuit a fost salvata, deși era amplasată la câțiva metri de anexele gospodărești cuprinse generalizat de incendiu. Flăcările se manifestau cu violență, pe o suprafața desfășurată de aproximativ 250 – 300 mp de anexe gospodărești – grajd, fânar și șopru. Intervenția a fost dificila din cauza faptului că focarele au fost întreținute și alimentate de vântul puternic și vorbim de o cantitate mare de material combustibil, fân (aproximativ 2000 de baloți) care au ars cu intensitate”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui trăsnet.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud