FOTO: Moş Crăciun i-a vizitat pe copiii cadrelor din Jandarmeria Bistriţa-Năsăud

Copiii cadrelor din Inspectoratoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud au fost vizitaţi de Moş Crăciun la sediul instituţiei din Bistriţa, strada Romană nr. 17A.

Având în vedere că a nins destul de mult, iar zăpada s-a aşternut în strat consistent, jandarmii au ieşit în întâmpinarea moşului şi l-au adus cu maşina de intervenţie pentru a nu întârzia la întâlnirea cu cei mici.

Cu o colindă, o poezie sau un cântecel, toţi copiii s-au bucurat de întâlnirea pe care au aşteptat-o un an de zile! Moşul, după ce a ascultat ce au avut de zis cei mici, le-a împărţit tuturor cadourile pregătite şi le-a urat Sărbători Fericite alături de cei dragi.