FOTO: Nouă premieră medicală pentru Bistrița-Năsăud: o operație realizată de medicii secției Ortopedie-Traumatologie, intervenția fiind condusă de dr. Bogdan Bumbu

Medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița au realizat o nouă premieră pentru județul nostru. Este vorba despre o operație de reconstrucție artroscopică a ligamentului încrucișat anterior, intervenție realizată pentru prima dată la unitatea medicală din Bistrița de echipa de medici din cadrul secției de Ortopedie-Traumatologie.

 

Investițiile în sănătate realizate de Guvernul României prin Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud au făcut posibilă o nouă premieră medicală pentru județul nostru. Echipa operatorie a secției de Ortopedie-traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, condusă de dr. Bogdan Bumbu, a realizat prima reconstrucție artroscopică a ligamentului încrucișat anterior” a precizat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Dr. Bogdan Bumbu este medic specialist în ortopedie și traumatologie și unul dintre medicii tineri care au optat încă din luna iulie a anului trecut să își desfășoare activitatea la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. A participat la diferite cursuri de specializare în Franţa, Germania şi România.

Acesta a activat și la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, dar a avut și colaborări cu clinici private. Domeniile sale de interes profesional sunt chirurgia artroscopică (genunchi, umăr, gleznă), traumatologie sportivă, protezarea articulară (șold, genunchi, umăr), traumatologie – osteosinteza fracturilor membrului toracic și pelvin şi chirurgia spinală, chirurgia piciorului.

Prezența medicului Bogdan Bumbu la Bistrița este una dintre dovezile că investițiile realizate în ultimii ani la Spitalul Județean de Urgență Bistrița atrag medicii către această unitate medicală. Managerul Gabriel Lazany afirma anul trecut că 42 de medici au optat să își desfășoare activitatea la unitatea medicală din Bistrița.

One comment

  1. Vreau să știu cum m-aș putea opera de fistola