FOTO: O mașină s-a răsturnat pe DN 17C, la ieșire din Năsăud spre Salva

Un accident rutier soldat cu o victimă s-a produs vineri seara pe drumul național 17C, la ieșire din Năsăud spre Salva.

”Conform primelor date, un tânăr de 19 ani, din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17C, la ieșirea din orașul Năsăud pe direcția de mers spre Salva, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, a acroșat un gard și s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, un pasager a fost rănit. La fața locului a intervenit modulul SMURD, victima primind asistență medicală și fiind transportată la spital.

”Echipajul de prim ajutor a preluat de locul accidentului un tânăr în varsta de 18 ani (pasager pe bancheta din spate), conștient, cooperant, acuza dureri lombare. A fost transportat la CPU Năsăud”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările în acest caz.

FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud