FOTO: O șoferiță a provocat un accident rutier, aseară, pe strada Libertății din Bistrița

Un accident rutier soldat atât cu persoane rănite, cât și cu pagube s-a produs aseară pe strada Libertății din municipiul Bistrița, în apropierea benzinăriei OMV.

O femeie care se afla la volanul unui autoturism marca BMW și care se îndrepta dinspre Bistrița spre Viișoara a pierdut controlul volanului, a derapat, a doborât un copac, două semne de circulație și un stâlp de iluminat public.

Însă, cu toate că impactul din timpul accidentului a fost unul puternic, niciuna dintre persoanele care se aflau în autoturism nu a rămas încarcerată.

În mașină se mai afla o pasageră, dar și un bebeluș de doar câteva luni. Victimele au primit prim ajutor de la echipajele medicale care au intervenit la fața locului și, din fericire, niciuna dintre persoanele aflate în mașina avariată nu au suferit răni grave.

Oamenii legii au efectuat și ei cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.