FOTO: O tânără șoferiță a intrat cu mașina într-un stâlp, la Poienile Zagrei

Un accident rutier în urma căruia o tânără de 20 de ani a fost rănită s-a produs sâmbătă pe Drumul Județean 172, în localitatea Poienile Zagrei.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, tânăra se afla la volanul unui autoturism, dar a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și mașina a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt.

”Din primele verificări, s-a constatat faptul că un autoturism condus de o tânără de 20 de ani din localitate a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma impactului a rezultat rănirea șoferiței. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Compartimentului Rutier continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud