FOTO: Ora Pământului, la Bistrița: Tur ciclist, lampioane, spectacol de lumină

 

Sute de bistrițeni au petrecut seara de sâmbătă în zona centrală a orașului, unde au avut loc o serie de activități dedicate evenimentului ”Ora Pământului”.

Primăria Bistrița a pregătit un program special dedicat acestei zile și i-a provocat pe cetățeni să se reconecteze cu natura.

Astfel, participanții la eveniment, indiferent de vârstă, au fost invitați să producă energie verde pedalând pe trei biciclete, în cadrul acțiunii ”Pedalăm pentru „energie verde” – ECO-BIKE”.

De la ora 20.30, a început numărătoarea inversă și, timp de o oră, iluminatul public în oraș a fost întrerupt. În acest interval, în zona centrală a orașului, Trupa Sirius a oferit un adevărat spectacol de lumină.

De asemenea, în cadrul evenimentului, voluntarii Asociaţiei „Cercetaşii bistriţeni” au amplasat lampioane luminoase în Zona pietonală „Liviu Rebreanu”.

Totodată, la Bistrița s-a desfășurat și un tur ciclist sub motto-ul „Connect2Earth”. Astfel, bistrițenii au parcurs traseul Piața Centrală – strada Gheorge Şincai – Bulevardul Independenţei – Întoarcere sens giratoriu Kaufland si retur – Bulevardul Independenţei (Aleea de biciclete) – strada Alexandru Odobescu – strada Parcului – strada Vasile Conta – strada C.R. Vivu – strada Bistricioarei- Piaţa Petru Rareş – strada Dornei – Piaţa Centrală.

Acțiunile dedicate evenimentului ”Ora Pământului” s-au încheiat la 21:30, când a fost reaprins iluminatul public în oraș.

FOTO: Facebook – Cornel Moldovan, Cristian Niculae

One comment

  1. Balan Marius -ecologist PV

    Stinge becul, sa vina DRUJBA ….de la primarie !