FOTO: Parcul de aventură din Parva se deschide pe 1 iunie

Parcul tematic și de aventură din Parva va fi deschis pe 1 iunie, de Ziua Copilului, a anunțat primarul comunei, Ioan Strugari.

Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul precizează că, în perioada 1 – 4 iunie, în intervalul orar 11:00 – 18:00, accesul va fi gratuit pentru copiii care vor alege să își petreacă timpul liber în natură.

Primăria Parva a obținut, în anul 2020, finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR pentru proiectul intitulat “Înființare și amenajare parc tematic”.

Potrivit proiectului, parcul tematic și de aventură este amenajat pe râul Rebra din comuna Parva și dispune de două zone: o zonă de picnic și o zonă destinată parcului de aventură.

În zona de picnic au fost amenajate grătare și foișoare de lemn. Tot în această zonă există și o clădire cu rol administrativ care conține și grupuri sanitare ce vor putea fi folosite de utilizatorii parcului.

Zona parcului de aventură conține trasee diferențiate pentru copii și adulți, două tiroliene, una pentru adulți și una pentru copii, o zonă pentru practicarea tenisului de masă în aer liber și un pod de lemn peste râul Rebra, care va adăposti casa de bilete. Malurile râului Rebra au fost asigurate prin realizarea de gabioane din piatră.

Accesul spre zona de aventură se face pe un pod pe frânghii care traversează râul Rebra.

Parcul este amenajat în apropierea stației de tratare a apei și se întinde pe o suprafață de un hectar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *